Ce ar trebui schimbat în sistemul educaţional?

La această întrebare a avut amabilitatea să răspundă prof.dr.Camelia camelia_gavrila_11Gavrilă, directorul Colegiului “ Costache Negruzzi” Iaşi : “ în primul rând ar trebui schimbate programele foarte încărcate. Fiecare comisie de specialitate are un narcisism al profesiei şi renunţă greu la multe lucruri care sunt de strictă specialitate şi care ar trebui să se înveţe în facultăţi, o descongestionare a programelor, o aerisire a acestora, pentru ca ceea ce învaţă elevii să fie mai mult de natură formativă decât informativă, o relaţie mai profundă între conţinutul domeniilor şi viaţa practică, societate şi valorile pe care încercăm să le transmitem. Ceea ce mai trebuie schimbat (desigur, sunt foarte multe lucruri de schimbat), ar fi, ca o dată pentru totdeauna, să avem un sistem educaţional stabil, cu un învăţământ obligatoriu, pe care să-l ştim până unde merge, cu filiere de trecere dintr-o parte în alta, astfel încât cei care nu reuşesc într-un domeniu sau nu se regăsesc într-un profil, să poată să se mişte rapid spre o altă zonă , dacă descoperă o vocaţie. Ar mai trebui schimbată şi mentalitatea unor profesori care sunt cumva captivi ai trecutului, sunt prea mult tributari metodelor depăşite”.

IONELA CHELARIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: