Implicarea tinerilor cu oportunităţi reduse în activitatea de voluntariat

Asociaţia Junior Chamber  a lansat ieri proiectul „ Sunt Voluntar.ro”,al cărui element central este crearea unui cadru de întâlnire, comunicare şi colaborare între tineri cu vârste cuprinse între 18-40 ani,  din toată ţara.

Prin platforma interactivă dezvoltată, proiectul „Sunt Voluntar.ro”, oferă posibilitatea utilizatorilor de a se juca pe rând atât în rol de coleg, cursant, cât şi instructor, autor, om resursă, expert, egal în relaţia cu ceilalţi. Utilizatorii vor fi încurajaţi să folosească toate serviciile  portalului, pentru o experienţă completă de învăţare şi aderare la spiritul voluntariatului, cum ar fi universitatea voluntar.ro, biblioteca voluntar .ro, articole voluntar.ro, articole.ro, cafeneaua voluntar.ro, oportunităţi de colaborare.ro. „Prin demararea acestui proiect urmărim să încurajăm participarea şi iniţiativa din partea tinerilor.Beneficiarii direcţi sunt ,aşa cum am mai spus, tinerii, aproximativ 200, care vor participa la o sesiune de cursuri, iar la final vor primi şi diplome recunoscute”, a afirmat Felicia Stoica, trainer.

Proiectul este  finanţat cu fonduri europene, prin Programul Tineret în Acţiune şi are un buget total de 8.000 euro.

Anunțuri

One response to this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: