Campioană la 12 ani la „sportul minţii”

Un colegiu de elită ,Colegiul „Costache Negruzzi” Iaşi, o elevă “dintr-a VI-a” şi o mare pasiune…Acestea ar putea fi coordonatele unei ecuaţii de succes deja…testate. Numele elevei este Iris Ştefania Păsnicianu iar domeniul competitiv…şahul, un capitol, s-o recunoaştem, în ascensiune dar încă elitist pe plan local.

Povestea tinerei campioane de doar 12 ani îşi are originile epice într-o „vânătoare de talente” iniţiată de sufletistul profesor Ştefan Axinte, care a venit într-o zi la grădiniţa unde învăţa şi Iris Păsnicianu şi i-a întrebat pe cei mici dacă vor să înveţe un joc nou. Întrebării de atunci i-au răspuns în cor zeci de glasuri dar puţini ochi şi încă mai puţine suflete şi-au păstrat interesul viu la vederea şi apoi executarea primelor manevre pe tabla de şah. Iris a întregit un grup restrâns de trei şi mărturiseşte acum că fascinaţia de care a dat dovadă a fost pe undeva insuflată. „Pasiunea pentru şah am moştenit-o atât de la bunici, cât şi de la tata.Îmi amintesc că făceam *campionate pe plan local*, adică acasă, şi întotdeauna mă clasam pe ultimul loc.Acest lucru m-a ambiţionat şi m-a determinat să lupt, ca să reuşesc într-o zi să-mi iau revanşa în faţa lor. Şi am reuşit. Acum foarte rar se mai întâmplă să ocup locul doi”, punctează cu umor Iris.
Doar şase ani au fost suficienţi de atunci pentru creionarea unui palmares de junior-campion. Unul într-atât de impresionant încât stârneşte adeseori şi invidii adulte. Legitimată în prezent la Clubul Sportiv Cotnari Politehnica Iaşi, eleva antrenorului Vasile Manole a participat la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale. Nu a fost competiţie de la care Iris să nu se întoarcă premiată.A obţinut locul II la Campionatul Naţional pe echipe şi la Campionatul European Şcolar , acelaşi loc la Festivalul internaţional de şah „Mihail Sadoveanu” , participări şi locuri importante la alte concursuri naţionale şi internaţionale ( Bulgaria, Spania) ,precum şi la Campionatul Uniunii Europene din Austria.
Chiar dacă pasiunea ei este şahul, Iris nu a neglijat nici o secundă şcoala, obţinând rezultate remarcabile şi la învăţătură, fapt susţinut şi de diriginta clasei, prof. Alina Ţirică, care a afirmat că “Iris Păsniceanu este un copil cu rezultate deosebite atât la învăţătură , cât şi la şah.A participat la nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale, unde, evident, s-a clasat pe locuri fruntaşe. Este un copil timid, sensibil, delicat”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: