Un cetăţean din Federaţia Rusă a încercat să mituiască un poliţist de frontieră

Un cetăţean din Federaţia Rusă a încercat să mituiască cu 500 euro un poliţist de frontieră din cadrul PPF Sculeni, pentru a trece cu vederea neregulile depistate şi a nu fi luate măsurile legale împotriva sa.

“La data de 11 aprilie a.c., la P.P.F. Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãţilor de frontierã cetãţeanul din Federaţia Rusã, Marichel R., în vârstã de 45 ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Spania.La controlul specific al documentelor, poliţiştii de frontierã au constatat cã certificatul de înmatriculare şi plãcuţele cu numerele de înmatriculare prezintã modificãri mecanice la termenul de valabilitate. În urma verificãrilor s-a constatat cã certificatul de înmatriculare expirase din data de 5 martie 2010.În aceste condiţii, Marichel R a fost informat cã autoturismul nu mai are drept de circulaţie şi poate fi scos din ţarã numai pe platformã, moment în care cel în cauzã a încercat sã ofere poliţistului de frontierã suma de 500 euro”, a declarat inspector de poliţie Denis Lazăr, purtător de cuvânt al IJPF Iaşi.Deşi a fost refuzat şi i s-a adus la cunoştinţã cã fapta sa constituie infracţiune, Marichel R a insistat în oferirea banilor.Omul legii a refuzat să se lase mituit şi şi-a anunţat imediat superiorii , care au sesizat Parchetul de pe lângã Tribunalul Iaşi, iar ofiţerii D.G.A.- Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au procedat la organizarea flagrantului, cel în cauzã fiind surprins în timp ce oferea suma de 500 euro poliţistului de frontierã.
În urma flagrantului, procurorul desemnat a dispus începerea urmãririi penale faţã de Marichel R., pentru sãvârşirea infracţiunii de dare de mitã.
Totodatã, poliţiştii de frontierã i-au întocmit persoanei în cauzã lucrare penalã sub aspectul sãvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: