Furturile din locuinţe au crescut cu 15 % în primul trimestru al acestui an

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (I.P.J.) Iaşi în primul trimestru al anului 2010 se înregistrează o creştere de 15% a furturilor din locuinţe sesizate, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

Mai bine de jumătate dintre furturile din locuinţe au loc în mediul urban, unde intensitatea acestora este foarte mare, hoţii preferând să acţioneze pe timpul nopţii. Bunurile cele mai vizate sunt electronicele sau bijuteriile, iar din casele aflate în construcţie sau cele de vacanţă sunt sustrase, în general, echipamente şi unelte folosite la construcţii. Ca şi moduri de operare se disting forţarea sistemului de închidere la uşi, dar în multe cazuri hoţii au profitat de faptul că proprietarii au lăsat uşile locuinţelor neasigurate sau au intrat în locuinţa acestora folosind diverse pretexte. Câteva reguli de bază pe care poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Iaşi le aduce la cunoştinţă tuturor cetăţenilor “ nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecinii să supravegheze locuinţa, verificaţi dacă aţi încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon, închideţi bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj,nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine, pe care le sesizaţi în bloc, pe cine caută, aceste întrebări descurajează posibilii infractori. În cazul în care la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse, evitaţi-le! În nici un caz nu le permiteţi accesul în locuinţă. Atunci când persoane străine, suspecte, sunt observate că ies din scările blocurilor cu bagaje sau că scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri, sunaţi de urgenţă la 112..Poliţia ieşeană vă sfătuieşte să ţineţi cont de cele prezentate mai sus pentru a vă proteja cât mai bine bunurile şi locuinţa”, a afirmat subcomisar de poliţie Mădălin Ţăranu, şeful Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: