Iaşul are cele mai multe şcoli europene din ţară

Iaşul este pe primul loc la nivel naţional ,într-un top al judeţelor cu cele mai multe şcoli europene acreditate, şapte, faţă de judeţul care ocupă locul II, cu numai patru şcoli europene.

Joi a avut loc la Bucureşti, la sediul Parlamentului, festivitatea de premiere în cadrul căreia Grupul Şcolar Nicolina, Colegiile „Emil Racoviţă”, „Costache Negruzzi”, Economic Administrativ, Şcoala Normală “Vasile Lupu”, Liceul „Garabet Ibrăileanu” şi Grupul Şcolar „Anghel Saligny” au primit trofee şi diplome de Şcoli Europene, distincţii ce atestă participarea elevilor şi a profesorilor la numeroase proiecte educaţionale internaţionale.
„În luna februarie, imediat dupa începerea semestrului I, şcolile au depus aplicaţia şi un dosar foarte consistent despre activităţile desfăşurate în proiectele europene. Jurizarea s-a facut în martie de către o comisie naţională. Mă bucur că Iaşul a fost numit ca exemplu pentru celelalte judeţe şi că şcolile noastre au fost felicitate şi răsplătite pentru deschiderea lor către cooperare şi integrare europeană”, a precizat profesor Liliana Romaniuc, inspector şcolar general, care a fost prezentă la ceremonia de premiere.
La nivelul judeţului Iaşi, din 2003, de când a fost lansată competiţia, 29 de şcoli au obţinut până acum titlul de Şcoala Europeană. Din cele 146 de şcoli participante la nivel naţional, au fost premiate doar 60.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: