Şcoala Studenţească de Ecologie , ediţia a IV-a

Asociaţia “Tinerii Ecologi Români din Iaşi” – TERIS, organizează în perioada 3 – 9 mai , cea de-a IV-a ediţie a Şcolii Studenţeşti de Ecologie, cu scopul stimulării responsabilităţii civice, a respectului faţă de natură şi dezvoltării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător în rândul studenţilor.
În acest program vor fi selectaţi 45 de studenţi, din mediul academic ieşean, interesaţi de domeniul ecologiei, pentru a participa timp de o săptămână la o serie de activităţi cu caracter teoretic şi practic, finalizate cu o aplicaţie de trei zile în Munţii Buzăului. Dintre activităţile cu caracter teoretic menţionăm workshop-ul ,,Protejarea naturii – o responsabilitate socială” susţinut de reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi şi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi şi seminariile ,,Valorificarea resurselor regenerabile”, ,,Impactul antropic asupra mediului înconjurător” sau ,,Solutii de arhitectura ecologica”, susţinute de cadre didactice ale Universităţilor „Alexandru Ioan Cuza” şi „Gheorghe Asachi” şi un arhitect specializat în tehnici de arhitectură ecologică. Tot în cadrul Şcolii Studenţeşti de Ecologie, participanţii vor avea posibilitatea să viziteze staţia de sortare a deşeurilor de la Ţuţora, staţia de epurare şi tratare a apei dar şi compania Antibiotice.
Organizatorii au ales să deruleze acest proiect întrucât educaţia reprezintă o necesitate actuală importantă fără de care nu se pot realiza schimbări comportamentale iar tinerii pot creea un curent de opinie favorabil dezvoltării conştiinţei ecologice, menit să schimbe mentalitatea la nivel individual şi colectiv. Şcoala Studenţească de Ecologie are în vedere informarea şi conştientizarea tinerilor privind necesitatea implicării lor în soluţionarea unor probleme de mediu.
Studenţii care doresc să participe la Şcoala Studenţească de Ecologie se pot înscrie pe site-ul http://sse.teris.ro/ .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: