La UPA din Iaşi: două biserici, o unică amintire

“Românie, Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Iisus Hristos”. Acestea au fost cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, când a călcat pe pământ românesc. Astăzi, 11 ani mai târziu, s-a retrăit emoţia întâlnirii istorice dintre Suveranul Pontif şi Preafericitul Patriarh Teoctist, la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, prin vernisajul unei expoziţii fotografice dedicate acestui eveniment. Instantaneele care surprind îmbrăţişarea simbolică dintre catolicism şi ortodoxie i-au impresionat pe reprezentanţii celor două Biserici, invitaşi la eveniment.“Rolul fotografiei, al vizualului în general, este să ne facă să vedem mai clar ce se petrece în jurul nostru. Motivaţia acestei vizite istorice a plecat de la popor. Şi părerea mea sinceră este că, dacă va fi vreodată o unire a celor două Biserici, aceasta tot de la popor va porni”, a spus părintele Protopop Andrei Constantin. In acelaşi timp, părintele Cornel Cadar, a apreciat iniţiativa de a retrăi prin imagini prima vizită a unui Suveran Pontif într-o “ară majoritar ortodoxă. “Privind aceste fotografii intrăm în contact cu o altă lume, una spirituală şi avem nevoie din când în când să ne uităm spre lucrurile cu adevărat importante. Aceşti doi oameni care au marcat viaţa societăţii, Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist, ne-au amintit că există mai multe lucruri pe care le avem în comun decât lucruri care ne despart”, a precizat reprezentantul Episcopiei Romano Catolice Iaşi.
Colajul de imagini cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a fost adus publicului ieşean cu sprijinul omului de cultură Emil Stratan. “Această expozişie a bucurat iubitorii de fotografie din mai multe oraşe, ea fiind inaugurată în 2009, cu prilejul celebrării unui deceniu de la întâlnirea memorabilă dintre Patriarhul României şi Suveranul Pontif. Suntem bucuroşi că am reuşit să o aducem şi publicului ieşean, aici la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, care a devenit în ultima perioadă un nucleu al manifestărilor culturale”, a precizat acesta.
Gazdă a evenimentului de astăzi, rectorul UPA din Iaşi a invitat publicul să se bucure de aceste amintiri. “Această întâlnire a fost istorică prin prisma efectului pe care l-a avut asupre relaţiilor externe ale României, dar şi prin mesajul pe care l-a transmis şi căruia trebuie să-i dăm atenţia cuvenită. Menirea noastră, şi aici vorbesc şi despre menirea universităţii noastre, este să construim, nu să demolăm”, a punctat prof.univ.dr. Doru Tompea.
La vernisajul de ieri au mai participat preotul Mihail Grigoraş, preotul Radu Brânză, preotul Cristian Diac şi preotul Constantin Prodan.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: