Cercetarea de la Universitatea Agronomică Iaşi, apreciată la a 12-a Conferinţă a CNCSIS

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi a participat la cea de a doisprezecea ediţie a Conferinţei Naţionale a Cercetării Ştiinţifice din Învăţămânul Superior.

Evenimentul a avut loc la Bucureşti, iar proiectele de cercetare din USAMV au fost prezentate atât în cadrul sesiunilor plenare cât şi a celor paralele. Astfel, din cele 12 proiecte selectate de CNCSIS pentru a fi expuse, şase au fost alese din cadrul USAMV Iaşi. De asemenea, la masa rotundă „Agricultura încotro?”, tot instituţiei ieşene de învăţământ superior i-a aparţinut intervenţia pe domeniul Viticulturii din România. Pe lângă sesiunile conferinţei, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi a participat cu un stand în cadrul expoziţiei “Contribuţii ale cercetării ştiinţifice la dezvoltarea durabilă a agriculturii româneşti”. Printre cele mai apreciate exponate au fost sortimente de vin obţiunte în Laboratorul de Oenologie de la Ferma Didactică Adamachi, laborator de cerecetare acreditat RENAR (Asociaţia de Acreditare din România). Pe întreaga desfăşurare a sesiunii de degustare participanţii la acest eveniment au apreciat sortimentele de vin obţiunute prin diverse metode de maceraţie. Astfel, pe lângă vinul obţinut prin maceraţie clasică au fost prezentate spre degustare variante de vin obţinute prin maceraţie cu ultrasunete, maceraţie cu microunde, termomaceraţie şi în rotovinificatoare. Tot în cadrul standului au mai fost expuse mostre de gazon instant cu textile neţesute şi superabsorbanţi, soiuri noi de fasole omologate, tipuri de aranjamente florare inedite, toate rezultate ale cercetării desfăşurate în cadrul USAMV Iaşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: