„Pasiunea mea, chimia!”

E poate primul lucru pe care ţi-l spune deschis Andreea Şcoban, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional Iaşi, cea care deţine în palmares numeroase premii judeţene, naţionale şi căreia i se atribuie acum şi meritul de a fi selecţionată să facă parte din lotul naţional lărgit al României la Oimpiada Internaţională Pluridisciplinară din Yakutzia.

Tot ce face, face cu şi din pasiune. Iubeşte învăţătura, dovadă stau rezultatele-i deosebite, dar, mai presus de orice… adoră chimia.Recunoaşte că nu ar fi ajuns aici fără sprijinul Asociaţiei „Pro Ruralis”, instituţie care i-a acordat o bursă graţie programului „Burse pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligenţă superior, provenind din familii defavorizate”.
Andreea provine, lesne de bănuit, dintr-o familie cu venituri reduse din Larga Jijia şi ştie că fără ajutorul profesoarei de chimie, Geanina Mangalagiu, care a crezut în ea şi la momentul oportun a iniţiat-o în tainele chimiei, lista performanţelor de acum ar fi fost poate ceva mai scurtă. „După ce am reuşit să obţin o bursă care să-mi permită “luxul ”de-a-mi continua studiile într-o şcoală de prestigiu, şi anume Colegiul Naţional, am început să particip aleatoriu la diferite olimpiade, fie ele de matematică sau română. Rezultatele nu au fost însă cele iniţial scontate. Nu-mi găsisem menirea….Clasa a VII-a a însemnat apoi primul meu concurs naţional de chimie şi obtinerea unui loc I pe ţară . Din acel moment am luat cu asalt absolut toate concursurile de gen, calificându-mă de fiecare dată în primele locuri. Si în cazul meu succesul este un cumul de factori. Desigur că ceea ce am obţinut până acum este rodul muncii mele, dar nu-i pot omite totodată pe cei câţiva inimoşi care au crezut în mine : Asociaţia Pro Ruralis, părinţii mei, d-na profesoară Geanina Mangalagiu, precum şi conducerea Colegiului Naţional”, ne-a spus eleva olimpică.
Profesorul îndrumător, Geanina Mangalagiu, ne-a confirmat versiunea conform căreia la început eleva Andreea Şcoban nu s-a remarcat în mod deosebit şi era mai degrabă un copil oarecum introvertit, “foarte tăcut, niciodată cu mâna sus”…..Povestea a luat o cu totul altă turnură odată cu lucrările impecabile la chimie. Cuvintele de laudă nu se lasă în noua postură aşteptate: ”Este o elevă foarte serioasă, silitoare şi foarte activă, întotdeauana vrea să descopere ceva nou. Entuziasmul şi curiozitatea ei mă incită şi chiar dacă facem pregătire după ore sau în weekend-uri, fără a fi remunerată suplimentar, rezultatele obţinute de Andreea sunt suficiente pentru a mă motiva”, a declarat prof.Geanina Mangalagiu.

Proiectul “Burse pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligenţă superior, provenind din familii defavorizate”, iniţiat de Asociaţia Pro Ruralis , prevede acordarea de burse elevilor cu coeficient de inteligenţă superior care provin din mediul rural şi ai căror părinţi au venituri modeste şi nu-şi pot permite să întreţină în şcoală copiii.Astfel, 100 de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, sunt susţinuţi material, la fel ca Andreea, să urmeze mai departe şcoala.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: