800 de locuri disponibile la UPA din Iaşi în anul universitar 2010/2011

Cele cinci facultăţi din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi au 800 de locuri disponibile în anul universitar 2010/2011.

Cele 800 de locuri sunt repartizate astfel: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-150 de locuri, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie-200 de locuri , Facultatea de Ştiinţe Politice -150 de locuri, Facultatea de Drept-150 de locuri şi facultatea de Economie-150de locuri.
Admiterea la cele cinci facultăţi se face pe bază de dosar, un prim criteriu de selecţie fiind media de bacalaureat.
Cei ce doresc să urmeze cursurile acestei instituţii academice se pot înscrie până pe 25 iulie 2010, când se va finaliza prima sesiune de înscriere, iar în funcţie de locurile rămase se va organiza şi o a doua sesiune de admitere, care va avea loc în perioada 1 august-25 septembrie.
Pregatirea profesională la această instituţie de învăţământ superior se realizează după un curriculum în concordanţă cu standardele europene. Recunoaşterea şi echivalarea programelor de studii, în ţară şi în străinătate, se realizează prin intermediul Sistemului European de Credite Transferabile, care contribuie la o mai bună dozare a eforturilor studenţilor pe discipline, raspunde exigenţelor mobilităţii studenţeşti şi elimină repetenţia.”Universitatea Petre Andrei” din Iaşi le oferă studenţilor posibilitatea de a studia într-o instituţie de nivel European.Cursurile se desfăşoară în imobilul universităţii, ce dispune de şase amfiteatre, 14 săli de seminar şi cinci laboratoare de practică, toate dotate cu aparatură ultraperformantă. Formarea profesioanlă a studenţilor noştri este asigurată de un colectiv tânăr, dinamic, orientat cu precădere spre dimensiunea practică”, a afirmat prof.univ.dr.Doru Tompea, rectorul acestei universităţi.
Mai multe detalii despre admiterea în învăţământul superior la această universitate privată din Moldova se găsesc pe site-ul http://www.upa.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: