Bac-ul, pe ultima sută de metri

Mâine, elevii din clasa a XII-a vor susţine, acolo unde este cazul, proba scrisă la limba şi literatura maternă, urmând ca miercuri, 30 iunie, să susţină proba E, proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Pe 1 iulie va avea loc ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului şi specializării.

La prima probă scrisă din calendarul examenului de bacalaureat ,la nivelul judeţului Iaşi s-au înscris 6.774 de candidaţi. Dintre aceştia, 196 de elevi nu s-au prezentat, iar cinci au fost eliminaţi din cauză că au încercat să fraudeze examenul.În ceea ce priveşte gradul de dificultate al primei probe scrise , cea la limba şi literatura română susţinută ieri de elevi, conform spuselor prof.Mihaela Apetroaie, inspector de specialitate în cadrul IŞJ Iaşi, acesta a fost cu un grad mediu de dificultate. “La proba scrisă a examenului de bacalaureat, la disciplina Limba şi literatura română, s-a extras varianta 8, din cele 10 variante finale elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. După modelul postat încă de la începutul anului şcolar pe site-ul MECTS, candidaţii au avut de rezolvat trei subiecte, fiecare de câte 30 de puncte. La primul dintre acestea, textul nestudiat a fost selectat din creaţia dramatică a lui Vasile Alecsandri. Pornind de la fragmentul din comedia Iorgu de la Sadagura , sunt formulate nouă cerinţe care vizează cunoştinţele de limbă română şi, în mod deosebit, pe cele de receptare a unui text dramatic. Cu excepţia unei cerinţe, mai dificilă, toate celelalte au avut un grad mediu de dificultate. Subiectul al II-lea a urmărit modul în care candidaţii cunosc regulile de redactare a unui text de tip argumentativ, despre omenie, pornind de la următorul proverb: Fapta bună laudă pe om. Citatul este generos, permiţând redactarea numărului minim de rânduri indicat. La subiectul al III-lea, eseul de 2-3 pagini are în vedere prezentarea particularităţilor de construcţie a unui personaj dintr-un basm cult studiat. Se putea opta, de exemplu, pentru Dănilă Prepeleac sau pentru Povestea lui Harap-Alb, ambele aparţinându-i lui Ion Creangă. În ansamblu, varianta extrasă a fost accesibilă, iar rezultatele candidaţilor care s-au pregătit pentru acest examen vor demonstra cu siguranţă acest lucru”.
Rezultatele examaneului de bacalaureat vor fi afişate pe 3 iulie, urmând ca în perioada 5-6 iulie să fie soluţionate eventualele contestaţii. Afişarea rezultatelor finale va avea loc pe 7 iulie 2010.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: