Înscrierile la UPA din Iaşi continuă până pe 1 octombrie

Înscrierile la cele cinci facultăţi din cadrul celei mai mari universităţi particulare din Moldova, şi anume Universitatea“Petre Andrei” din Iaşi ,continuă până la data de 1 octombrie 2010.

Pentru anul universitar 2010/2011 Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi scoate la concurs 800 locuri repartizate astfel: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-150 de locuri, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie-200 de locuri , Facultatea de Ştiinţe Politice -150 de locuri, Facultatea de Drept-150 de locuri şi Facultatea de Economie-150de locuri.
Admiterea se face pe bază de dosar, un prim criteriu de selecţie fiind media de bacalaureat. Cei admişi vor beneficia de o pregătire profesională care se realizează după un curriculum în concordanţă cu standardele europene. Cursurile se desfăşoară în imobilul universităţii, ce dispune de şase amfiteatre, 14 săli de seminar şi cinci laboratoare de practică, toate dotate cu aparatură ultraperformantă.” Formarea profesioanlă a studenţilor noştri este asigurată de un colectiv tânăr, dinamic, orientat cu precădere spre dimensiunea practică”, a afirmat prof.univ.dr.Doru Tompea, rectorul acestei universităţi.
În paralel cu înscrierile la studiile de licenţă se fac şi înscrieri la master , această universitate având nu mai puţin de 25 de mastere acreditate conform M.O 657/2.X22009: 16 mastere la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, 5 mastere la Facultatea de Economie şi 4 mastere la Facultatea de Drept.
Pentru mai multe informaţii despre admiterea din acest an accesaţi site-ul http://www.upa.ro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: