„Zboară ca un fluture şi înţeapă ca o albină”

Motto-ul lui Muhamad Ali pare a o descrie perfect şi pe Ioana Oprea, tânăra de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Cea pe care unii ar intui-o la prima vedere drept o adolescentă timidă şi la locul ei, este în realitate ………. campioană naţională la box.

Lesne de înţeles, fetele o invidiază, băieţii o admiră şi o evită în acelaşi timp. Vorbim despre eleva Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Ioana Oprea, campioană naţională la box. Se declară o simpatizantă a sporturilor percepute drept „dure” încă din copilărie, când prefera adeseori joaca cu băieţii, în locul clasicelor păpuşi.
Drept urmare, mirarea din sânul familiei n-a atins cote îngrijorătoare când, pe la vârsta de 12 ani, adolescenta atipică a început să frecventeze cu rigozitate orele de kickboxing. Acesta a fost însă doar începutul ,pentru că după numai un an şi jumătate şi-a dat seama că „ boxul este sportul care-mi place, deşi este diferit de kickboxing. Aici găseşti mai mult joc de picioare, mai multă mişcare”, susţine Ioana. Pasiunea pentru sport şi în special pentru box nu s-a născut tocmai din neant. „Vina” o poartă chiar tatăl său, fost sportiv, iubitor de…ring, în timp ce mama a întregit cultura sportivă a familiei ,prin practicarea handbalului de performanţă.
Pugilistă temută şi greu de învins, Ioana se consideră totuşi o adolescentă asemenea celor de vâsta ei . Iubeşte şcoala şi nu o neglijează, chiar dacă uneori ar putea invoca dificultatea antrenamentelor zilnice.Clasa a XI a a finalizat-o cu media 9,64, îi plac istoaria, limba engleză, literatura, plimbările şi muzica. . „Cu excepţia celor două ore de antrenament pe care le am în fiecare zi, duc o viaţă normală de adolescent: ies cu prietenele mele, citesc, ascult muzică”, a afirmat tânara pugilistă. Faptul că băieţii sunt mai reticenţi, mai reţinuţi faţă de ea o deranjează şi îi convine în acelaşi timp.Îşi aminteşte de exemplu cu nostalgie un moment întâmplat în curtea şcolii, când au intrat câţiva băieţi străini şi au început să le vorbească inadecvat fetelor. „ M-a deranjat faptul că atunci când am trecut pe lângă ei au comentat la modul grosolan. Dar, comentariile s-au finalizat cu… fuga acestora”, ne-a spus zâmbind Ioana. Pe viitor Ioana Oprea este tentată să urmeze Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi consideră că practicarea acestui sport nu o poate clasa decât în avantaj .
În rest, ce ar fi de spus?Poate doar faptul că nu uită să recunoască ajutorul şi susţinerea permanentă a antrenorului său ,Viorel Soroceanu, de la CSS-Unirea Soroceanu.” Maestrul emerit Viorel Soroceanu e cel care mi-a oferit o şansă , datorită lui am ajuns aici. Îi mulţumesc că a avut încredere în mine şi sper să nu-l dezamăgesc nici pe viitor”, afirmă pugilista.
Pâna una-alta ,Ioana se pregăteşte intens pentru Cupa României programată pentru intervalul 16-22 august, la Ploieşti.

One response to this post.

  1. Posted by Leonard on Martie 6, 2012 at 9:17 pm

    Bravo Ioana !!,Tine-o tot așa 😉 sunt mândru ca te-am cunoscut.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: