Formarea profesorilor stagiari – o prioritate pentru ISJ Iasi

În intervalul 8-10 noiembrie 2010 a avut loc la ISJ Iaşi , în cadrul unui proiect pilot, o serie de întâlniri de lucru între inspectorul pentru mentorat, prof. Sabina Manea, şi peste 100 de profesori stagiari de la disciplinele limba franceză, limba română şi matematică. Scopul a fost de a identifica dificultăţile cu care se confruntă cadrele didactice debutante, în vederea implementării unui program de sprijin, atât din punctul de vedere al disciplinei, cât şi din punctul de vedere al unor aspecte legate de activitatea didactică în general, comune tuturor ariilor curriculare. Alături de inspectorul pentru mentorat au fost prezenţi, la fiecare disciplină menţionată, şi inspectorii de specialitate.

După interpretarea chestionarelor aplicate şi după analiza informaţiilor furnizate, reprezentanţii inspectoratului şi-au propus să identifice căile optime pentru îndrumarea tinerilor profesori, o componentă esenţială a activităţii desfăşurate de ISJ Iaşi, cu atât mai mult cu cât în noua organigramă a inspectoratelor şcolare s-au introdus atribuţii specifice inspectorului pentru mentorat. Pe de altă parte, susţinerea cadrelor didactice debutante înseamnă şi valorizarea profesorilor cu experienţă, cu care doamna inspector şcolar general, prof. Liliana Romaniuc, a avut o întâlnire în luna mai, după ce, în martie, la nivelul judeţului Iaşi a fost înfiinţat Clubul mentorilor.

Următoarea activitate se va desfăşura în luna decembrie, când, la Casa Corupului Didactic, prof. Sabina Manea va susţine un curs pentru profesorii stagiari, cu titlul Ghidul profesorului debutant. Cursul va furniza informaţii şi modalităţi de acţiune în vederea dezvoltării carierei şi ameliorării practicilor pedagogice în general. Se va discuta şi despre implementarea unei comunicări eficiente, atât cu elevii şi colegii, cât şi cu părinţii elevilor.

Pentru cei interesaţi, înscrierile se pot face prin e-mail la adresa sabinaro@yahoo.com, până la sfârşitul lunii noiembrie. De altfel, întreaga ofertă de cursuri de formare a Casei Corpului Didactic Iaşi poate fi consultată la adresa http://www.ccdis.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: