Promisiune indeplinita: Lindab a montat acoperisurile caselor pentru sinistratii din Dorohoi

În numai două zile, 9 şi 10 noiembrie, 30 de specialişti Lindab, organizaţi în opt echipe, au montat voluntar acoperişurile a opt case de pe şantierul Habitat for Humanity din Dorohoi. Casele au fost acoperite cu ţiglă metalică şi urmează să fie pregătite pentru lucrările de finisaj interior şi exterior. Lindab a donat sisteme complete pentru acoperiş: ţiglă metalică, jgheaburi şi burlane, folia anticondens, elemente de tinichigerie şi accesorii pentru montaj. De asemenea, echipele Lindab au sosit la Dorohoi cu toate sculele necesare pentru montaj.

”Acţiunea face parte din programul de parteneriat cu Fundaţia Habitat for Humanity România, program în cadrul căruia Lindab a donat şi montat voluntar învelitorile de acoperiş pentru cele opt case. Le mulţumim celor 30 de specialişti parteneri care au venit din toate colţurile ţării şi s-au oferit ca voluntari, pentru a reuşi să redăm încrederea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Noi ne-am făcut treaba într-un interval record şi suntem convinşi că locuinţele vor fi finalizate în timp util, astfel încât Sărbătorile de iarnă să-i prindă pe aceşti oameni în noile lor case”, a precizat Andrei Sulyok, Director General Lindab România.

Beneficiarii lucrărilor au fost prezenţi pe şantier, aşteptând cu nerăbdare finalizarea lucrărilor şi contribuind activ la construcţie. „Se vede că sunt specialişti. Nu mă aşteptam ca în numai două zile să schimbe complet aspectul caselor”, a spus Ioan Şoltuz, unul dintre sinistraţii dorohoieni care va primi o casă nouă construită de fundaţia Habitat for Humanity România.

Proiectul de reconstrucţie “Şi eu reclădesc speranţa” a fost lansat în august 2010, când a fost deschis primul şantier de reconstrucţie la Dorohoi şi face parte din Programul de Răspuns la Dezastre al Habitat for Humanity România, declanşat în urma gravelor inundaţii din iunie 2010.

Despre Lindab România
Compania Lindab este prezentă pe piaţa românească începând cu anul 1994. Profile, Ventilaţii şi Building Systems sunt cele trei domenii principale de activitate. Lindab Profile dezvoltă, produce şi promovează soluţii şi sisteme eficiente din oţel pentru industria construcţiilor: ţiglă metalică, acoperişuri fălţuite, sisteme de jgheaburi şi burlane, porţi de garaj, construcţii uşoare, trape şi luminatoare, elemente de siguranţă pentru acoperiş, sisteme de placări, profile uşoare etc. Lindab Ventilaţii acoperă toată gama de sisteme de ventilaţie: tubulatură şi accesorii, difuzoare, grile şi anemostate, atenuatoare de zgomot, clapete de reglaj etc. Lindab Astron Building Systems este lider european în clădiri metalice industriale şi comerciale, pentru recreere, inclusiv clădiri multietajate, şi oferă servicii complete pentru proiecte la cheie în toată Europa, prin reprezentanţele locale şi prin reţeaua de parteneri autorizaţi.

În 2009, Lindab România a fuzionat prin absorbţie cu Rova România. În urma acestui proces, pe lângă sediul central de la Ştefăneştii de Jos şi punctul de lucru de la Cluj (Divizia Ventilaţii), Lindab România deţine încă un punct de lucru la Sibiu. Brandul Rova este menţinut ca brand distinct, integrat în portofoliul Lindab.

Lindab România este parte a concernului internaţional Lindab Group, care dezvoltă, produce şi promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru în 31 de ţări şi un număr de 4500 de angajaţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: