Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Fizică

Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” organizează, pe 21 şi 22 ianuarie, Zilele Porţilor Deschise.

Elevii şi părinţii doritori să cunoască mai bine facultatea, profesorii şi laboratoarele sale sunt aşteptaţi cu începere de la ora 10.00 până la ora 17.00 – vineri, respectiv până la ora 14.00 pentru ziua de sâmbătă.

Cei care vor participa la eveniment vor avea ocazia să producă fulgere în laborator, să determine, sub îndrumarea profesorilor, viteza luminii folosind banalul cuptor cu microunde şi să asiste la fenomene spectaculoase de lumini în gaze.

„Ne aşteptăm la câteva sute de participanţi”, a declarat cancelarul Facultăţii de Fizică, lect.dr. Cristian Enăchescu. „Până acum avem confirmare de participare de la patru licee ieşene şi de la o şcoală generală, dar îi aşteptăm pe toţi cei care sunt curioşi ce ar însemna să fie studenţi la Fizică.”

Pentru potenţialii candidaţi la admiterea din vara lui 2011, Facultatea a organizat vineri, la ora 17.00, o sesiune de discuţii cu titlul „Şi totuşi, Fizica!”, în care se vor întâlni inclusiv cu decanul facultăţii, precum şi alţi profesori, cercetători şi studenţi ai facultăţii.

Facultatea de Fizică va scoate la concurs, la admiterea din vară, peste 100 de locuri pentru cinci specializări: Fizică, Fizică Informatică, Fizică tehnologică, Fizică medicală şi Biofizică.

Pregătirea în cadrul Facultății de Fizică se realizează prin intermediul unei palete largi de cursuri de fizică clasică şi modernă, punându-se un accent deosebit pe domeniile de perspectivă (fizica medicală, biofizică, fizica informatică și fizică tehnologică) precum şi prin cursuri de matematică, chimie, electronică, limbaje de programare, prelucrare automată a datelor, limbi străine. Facultatea de Fizică dispune de trei rețele de calculatoare, peste 100 de calculatoare cu acces la Internet, o sală de internet precum şi un laborator multimedia, și un Centru de Cercetări în Fizica Stării Condensate. Biblioteca Facultăţii de Fizică are un fond de peste 100.000 de volume fiind informatizată din anul 1997.

Granturile de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţie internă şi/sau internaţională permit o dotare a laboratoarelor de cercetare la un nivel care să răspundă cerinţelor actuale. Unul dintre punctele de reper ale facultății îl reprezintă grupul de cercetare „Carpath” – Centrul de Cercetări Aplicate în Fizică şi Tehnologii Avansate, cu rezultate deosebite pe plan național și internațional.

Ca perspective de carieră, un absolvent al Facultăţii de Fizică poate deveni cercetător în universităţi sau în institute de cercetare, fizician medical în policlinici, institute de sănătate publică şi spitale, expert în domeniul protecţiei mediului, kinetoterapeut în spitale şi cabinete particulare, fizician în industria electronică sau de aparatură medicală, informatician sau biofizician precum și cadru didactic în învăţământul universitar sau liceal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: