Bilant M.A.I.

M.A.I a prezentat ieri bilantul activitatii pentru anul 2010.

La evenimentul susţinut la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat presedintele Romaniei Traian Basescu, premierul Emil Boc, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi alte înalte oficialităţi.

Traian Igaş a prezentat rezultatele obţinute, pe parcursul anului trecut, de structurile M.A.I. Obiectivele stabilite în 2010, la nivelul ministerului, au urmărit, în principal, creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, sporirea eficienţei instituţionale în administraţia publică centrală şi locală şi finalizarea pregătirilor de aderare la Spaţiul Schengen.

Ministrul Traian Igaş a prezentat stadiul realizării acestor obiective.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru anul 2011, ministrul a subliniat: „Anul acesta trebuie să ne propunem finalizarea procesului de modernizare a Ministerului, dar şi a armelor. Vrem să ajungem la un sistem suplu şi eficient, adaptat la cerinţele Uniunii Europene şi la nevoile cetăţeanului“.

Ministrul a accentul faptul că modificările operate în anul 2010, la nivelul structurii organizatorice a Ministerului, trebuie să continue în 2011, precizând că procesul de modernizare şi eficientizare va fi extins la nivelul armelor din subordine.

De asemenea, Traian Igaş a adăugat că misiunea principală a M.A.I. constă în redefinirea conceptului de siguranţă a cetăţeanului: „Regândirea acestui concept de siguranţă a cetăţeanului este în strânsă legătură cu procesul de modernizare a armelor din subordine. Modernizarea Ministerului nu se poate face decât în strânsă corelaţie cu procesul de reorganizare, dar şi cu procesul de restructurare. Sau, altfel spus, trebuie să ne reorganizăm pe alte principii ca să fim mai buni şi mai eficienţi în misiunea pe care o avem.

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului depinde de regândirea concepţiei pentru menţinerea ordinii publice în sistem integrat cu poliţia locală şi creşterea rolului poliţistului în relaţia cu comunitatea“.

Pe agenda ministerului se află, în 2011, dinamizarea activităţilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi a traficului de persoane, precum şi înfiinţarea Gărzii de coastă.

În privinţa luptei împotriva corupţiei, ministrul Igaş a apreciat că aceasta „trebuie să continue în ritm susţinut. Direcţiile de acţiune sunt stabilite în Strategia Naţională Anticorupţie, iar Ministerul trebuie să acţioneze în acest sens cu toată forţa sa“. Totodată, a fost accentuată necesitatea întăririi relaţiei dintre cetăţeni şi lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cadrul şedinţei de bilanţ a fost apreciată colaborarea pe care structurile M.A.I. au avut-o în 2010 cu celelalte instituţii de aplicare a legii şi serviciile de informaţii.

*

* *

Pe site-ul M.A.I., http://www.mai.gov.ro, puteţi accesa imagini video de la eveniment, precum şi evaluarea activităţii ministerului în anul 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: