România şi Bulgaria vor implementa o procedură comună de supraveghere transfrontalieră

O delegaţie condusă de şeful Departamentului Schengen din M.A.I., chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, a avut ieri, 10 martie a.c., la Ruse, în Bulgaria, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii ministerului omolog, conduşi de adjunctul Ministrului de Interne al Republicii Bulgaria, Dimiter GEORGIEV.

Din delegaţia română au făcut parte reprezentanţi ai Direcţiei Schengen, Direcţiei Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Române, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Parchetului General, precum şi ataşatul de afaceri interne român în Bulgaria.

Cele două delegaţii au abordat trei paliere de discuţii, concretizate în trei grupuri de lucru.

Astfel, în cadrul primului grup de lucru, şefii celor două delegaţii au abordat evoluţiile din cele două state, în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen şi atingerea acestui scop comun într-un termen predictibil. Totodată, cei doi oficiali au apreciat cooperarea româno-bulgară şi au convenit să continue întâlnirile bilaterale.

Ce de-al doilea grup de lucru, compus din experţi ai poliţiei şi poliţiei de frontieră din România şi Bulgaria, au dezbătut formele existente de cooperare între cele două state. În acelaşi context, s-a decis organizarea unor şedinţe de lucru în zonele de frontieră între experţii români şi bulgari în domeniu.

De asemenea, cele două părţi au convenit să organizeze operaţiuni comune pe Dunăre, cât şi pe linia combaterii criminalităţii economico-financiare, acestea adăugându-se controalelor din trafic şi patrulelor din staţiunile de pe litoral, deja implementate.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea grup de lucru, constituit din reprezentanţi ai structurilor de cooperare internaţională, supraveghere operativă şi autorităţi judiciare, acesta a finalizat un document comun privind implementarea procedurii de supraveghere transfrontalieră, prevăzută în Convenţia Schengen, stabilind, în acest sens, iniţierea unor sesiuni de pregătire comune în acest domeniu.

***

În anul 2008, printr-o declaraţie comună, România şi Bulgaria şi-au manifestat intenţia de a adera împreună la spaţiul Schengen în martie 2011.

Cele două state au întreprins măsuri pentru îndeplinirea standardelor în domeniile de evaluare Schengen (cooperare poliţienească, vize, protecţia datelor personale, frontiere şi S.I.S.).

În perioada 2009-2010, au fost organizate vizite de evaluare Schengen, în cele două state, cu participarea unor echipe de experţi ai Uniunii Europene. Rapoartele de evaluare Schengen ale României au fost aprobate oficial la Bruxelles, în totalitatea lor.

Menţionăm că, Bulgaria va organiza o re-vizitare a frontierei sale terestre cu Turcia în luna martie a.c.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: