„Poezie de puşcărie

Direcţia de Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor organizează în perioada 15.03. – 15.04.2011 un concurs adresat persoanelor private de libertate din întreg sistemul penitenciar românesc intitulat „Poezie de puşcărie”. Această activitate este subscrisă obiectivului „Elaborarea şi implementarea unui sistem unitar de evaluare si intervenţie centrat pe nevoile de educaţie si asistenţă psihosocială ale persoanelor custodiate şi pe cerinţele societăţii” din Planul Anual de Activităţi pe 2011 al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Obiectivele principale ale proiectului constau în încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creaţiei literare şi participarea acestora la activităţi valorizatoare care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine, la creşterea încrederii în propria persoană, în vederea diversificării şi valorificării activităţilor de educaţie derulate în sistemul penitenciar în scopul facilitării reintegrării sociale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: