Dumitru Oprea: “Parlamentari, poftiti la muncă!”

Potrivit senatorului PDL Dumitru Oprea, greva parlamentarilor USL si-a epuizat efectul propagandistic si sensul politic. Într-o declaratie politică, sustinută în plenul Senatului, Dumitru Oprea a arătat că motivatiile invocate de opozitie, reale sau nu, sunt deja stiute de români. În consecintă, reprezentantii USL ar trebui să revină la muncă, altfel întreaga lor actiune se transformă într-un concediu abuziv pe banii contribuabililor.

Senatorul iesean consideră că, desi activitatea de parlamentar este nespectaculoasă si cu mică vizibilitate electorală, ea este o obligatie a mandatului dat de alegători.În încheierea interventiei sale, Dumitru Oprea i-a invitat la serviciu pe colegii săi din opozitie, având în vedere numărul mare de legi ce asteaptă a fi dezbătute. Iar demnitarii care nu doresc să participe la activitătile Legislativului, din toamnă, nu au decât să-si caute alt loc de muncă. „Cunoastem cu totii scuzele opozitiei pentru chiulul din Parlament: apărarea democratiei, protestul fată de putere s.a.m.d. Oricare ar fi motivatiile, întemeiate sau nu, ele au fost deja auzite de români. Exercitiul de imagine si-a epuizat resursele. E cazul ca toată această tevatură să aibă si un sfârsit. Altfel, cade în ridicol. Antrenând în acest ridicol întreg Parlamentul. Asadar, fac un apel către distinsii nostri colegi din USL: “Poftiti la muncă, domnilor!”. E cazul să mai lăsati deoparte lozincile si să veniti la serviciu, că este treabă multă. Chiar dacă e nespectaculoasă, migăloasă si solicitantă. De asta ne aflăm aici si de asta suntem plătiti. Pentru a legifera. Iar cui nu-i convine, din toamnă, nu are decât să stea acasă!”, a sustinut Dumitru Oprea in Plenul Senatului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: