S-a deschis seria manifestărilor aniversare la USAMV Iaşi

Simpozionul internaţional organizat de Facultatea de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a deschis, astăzi, 26 aprilie 2012, seria evenimentelor aniversare dedicate împlinirii a 100 de ani de învăţământ superior agronomic în Moldova. Festivitatea de deschidere a Simpozionului a fost marcată de mai multe momente importante dintre care amintim acordarea de distincţii pentru „management performant în zootehnie şi industrie alimentară” domnilor Adrian Porumboiu, Neculai Apostol, Culiţă Tărâţă, Grigore Horoi şi Dumitru Pantazi. Invitaţii au ţinut să felicite instiuţia la moment aniversar şi să sublinize importanţa învăţământului superior agronomic. „Avem nevoie de specialişti din rândul tinerilor pentru că forţa va veni de la agricultură. Lumea are şi va avea nevoie de hrană şi pentru aceasta avem nevoie de specialişti”, a spus Adrian Porumboiu. Pentru „management performant în învăţământul superior agronomic” distincţia a fost înmânată lui Gerard Jităreanu, preşedintele Senatului USAMV Iaşi. De asemenea, au mai fost acordate distincţii pentru „management performant în agroturism şi turism rural” doamnei Maria Stoian şi pentru „susţinerea şi promovarea zootehniei în societatea civilă” doamnei Petronela Cotea Mihai.        Reamintim ca cea de a 55-a ediţie a Simpozionului ştiinţific internaţional “Zootehnia modernă, factor al dezvoltării durabile” se desfăşoară în zilele de 26 – 27 aprilie 2012 şi se bucură de prezenţa a peste 200 de specialişti din Germania, Marea Britanie, Cipru, Turcia, Indonezia, Egipt, Macedonia, Iran, Portugalia, Lituania, Letonia, Austria, Serbia, Italia, Franţa, Republica Moldova, Ungaria şi România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: