„Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun”. Campanie umanitară destinată copiilor din secția Oncologie de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași

Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iași, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Socială (CDS), a organizat campania umanitară „Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun”, exclusiv pentru copiii din secția de Oncologie din cadrul Spitalului „Sf. Maria” din Iași. UPA din Iași și CDS vor oferi daruri pentru copiii bolnavi de cancer, respectiv: jucării, jocuri, cărți de colorat, cărți de citit, culori, hăinuțe și portocale.

Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat în această campanie socială, în mod special cadrelor didactice și personalului auxiliar din cadrul universității, precum și celor care au dovedit că pot fi generoși. Derulăm această campanie de 5 ani, pentru că ne pasă de toți copiii și pentru că implicarea în viața comunității înseamnă simple gesturi, dar pline de căldură sufletească”, a declarat conf.univ.dr. Anca Tompea, coordonatorul acțiunii.

Ca și în alți ani, studenții din cadrul UPA și voluntarii CDS vor repartiza donațiile, pe categorii de vârstă și gen, iar marți, 18 decembrie 2012, la ora 14.00, vor merge la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, unde se vor întâlni cu copiii cărora le vor fi oferite aceste daruri.  Activitățile se vor desfășura după următorul program:

  • 10.00 – 13.00 – realizarea pachetelor cu donații cu ajutorul voluntarilor de la CDS;
  • 13.00 -14.00 – Organizarea deplasării către Spitalul „Sf. Maria” din Iași, secția Oncologie – decan Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, prof.univ.dr. Cristina Maria Stoica, și reprezentanții  Ligii Studenților  din cadrul UPA din Iași.
  • 14.00 -15.30 – Intrarea în secția de Oncologie a Spitalului „Sf. Maria” din Iași și oferirea darurilor din partea lui Moș Crăciun.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să trimiteți mesaje la atompea@yahoo.com, stoicacristinamaria@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: