MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ LA MECIUL DE FOTBAL CSMS IAŞI – RAPID BUCUREŞTI

Sâmbătă, 23.02.2013, începând cu orele 20.00, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi, se va disputa meciul de fotbal din returul Diviziei Naţionale: CSMS IAŞI – RAPID BUCUREŞTI. 

La această manifestare sportivă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi participă cu 150 de jandarmi, împreună cu angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, ai Poliţiei Locale Iaşi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi, la asigurarea măsurilor de ordine atât în zona stadionului, precum şi pe traseele de afluire/defluire a suporterilor. În total vor fi mobilizaţi aproximativ 300 de reprezentanţi ai forţelor de ordine publică. Accesul în stadion se va face începând cu ora 18.00, estimându – se o participare a publicului de peste 5000 de spectatori. În ceea ce priveşte suporterii echipei oaspete Rapid, este posibil să sosească la Iaşi aproximativ 300 de susţinători.

Fiind primul meci în acest an, de la reluarea campionatului în Divizia Naţională, menţionăm că, în anul 2012, jandarmii ieşeni au aplicat un număr de opt sancţiuni contravenţionale complementare de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 9 ianuarie 2008 (*actualizată*) privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Două dintre cele opt persoane sancţionate, cărora li s – a interzis accesul la acest gen de competiţii sportive, au fost depistate în arena sportivă, motiv pentru care li s-au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 31 alin. (1) din legea menţionată anterior.

Precizăm de asemenea că, alături de aceste măsuri, Jandarmeria Iaşi întreprinde şi activităţi de prevenire a faptelor antisociale la manifestări sportive, ocazie cu care prezentăm şi prin intermediul dumneavoastră, obligaţii ale spectatorilor la competiţiile sportive.

Obligaţiile spectatorilor:

Spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.

La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate.

Spectatorii au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.

În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.

Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv, nu i se permite accesul în arena sportivă.

OFIŢER RELAŢII PUBLICE I.J.J. IAŞI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: