BMW cu documente falsificate descoperit la Sculeni

Poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni un cetăţean român care intenţiona să scoată din ţară un autoturism marca BMW, folosind documente falsificate.

 

În ziua de 12 martie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Andrian L., în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca BMW 323 I, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră Andrian L. a prezentat certificatul de înmatriculare, certificatul care atesta inspecţia tehnică periodică şi asigurare tip carte verde emise în Bulgaria.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerile legale.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: