„Poezie de puşcărie”

Direcţia de Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor organizează în perioada martie – mai a.c. cea de-a V–a ediţie a concursului adresat persoanelor private de libertate din întreg sistemul penitenciar românesc intitulat „Poezie de puşcărie”. Proiectul naţional va avea o secţiune de poezie şi una de scenarii de teatru, iar creaţiile vor fi jurizate de către  membrii unei comisii de specialitate în cadrul căreia vor face parte reprezentanţi ai Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţiei „EURO CULTURART” şi ai Societăţii Române de Radiodifuziune.  Manifestarea  se va finaliza într-un cadru festiv de premiere a celor mai bune lucrări în data de 19.06.2013, în clubul Penitenciarului Bucureşti Rahova.

Această activitate este subscrisă obiectivului „Elaborarea şi implementarea unui sistem unitar de evaluare si intervenţie axat pe nevoile de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială ale deţinuţilor şi pe cerinţele societăţii” din Planul Anual de Activităţi pe 2013 al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

La ediţia anterioară, au participat un număr de 270 de deţinuţi din peste 30 unităţi penitenciare şi centre de reeducare, iar efortul acestora s-a concretizat în peste 475 de poezii.

Obiectivele principale ale proiectului constau în încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creaţiei literare şi participarea acestora la activităţi valorizatoare care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine, la creşterea încrederii în propria persoană, în vederea  diversificării şi valorificării activităţilor de educaţie derulate în sistemul penitenciar în scopul facilitării reintegrării sociale.

Prin oferirea libertăţii de expresie în cadrul activităţilor educative susţinute se doreşte diminuarea din posibilele efecte negative pe care le poate provoca privarea de libertate în sfera psihologică a individului.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: